NU te costa nimic in plus sa ajuti blogul, cumparand orice prin linkurile de afiliere:
eMAG.ro, Cel.ro, PCGarage.ro, ALTEX.ro,
evoMAG.ro, Citgrup.ro, Interlink.ro, Flanco.ro, Vonino.ro, e-boda.ro, iHunt.ro, Utok.ro, Blackview.ro, G2A.com, Kinguin.net

Sisteme de racire PC

In principiu sunt 3 tipuri de sisteme de racire folosite la componentele PC:
  1. radiator din material solid
  2. radiator ajutat de heat pipe
  3. radiatoare cu circulare lichid
1.1. Material solid - Aluminiu + Ventilator

Aceasta solutie este cea mai simpla. Partea de mijloc preia caldura de la procesor (sau GPU) si o transmite spre lamele, intre care ventilatorul impinge aer rece, racind procesorul cat si pe celelalte componente din jur.

1.2. Material solid - baza de Cupru + Aluminiu


Se bazeaza pe acelasi concept simplu ca varianta din aluminiu, insa transmiterea caldurii de la procesor la lamele este accelerata de baza (pastila) din cupru. Cuprul transmite caldura (cat si curentul electric) mai bine decat aluminiul.

2.1. Cooler pe baza de heat pipe cupru si lamele aluminiu


Tevile de caldura (heat pipes) reprezinta cea mai avansata tehnologie in lumea coolerelor PC, prin eficienta si simplicitatea lor. Pe scurt, functioneaza pe baza de evaporare-condensare, intr-un mediu inchis (teava de cupru sigilata la ambele capete). Inauntru putem gasi mai multe combinatii de materiale, insa rezultatul final este acelasi: temperatura tevii este practic acelasi pe intreaga suprafata.

Cele mai ieftine coolere CPU/GPU azi se bazeaza pe 2 heat pipe-uri sub forma de U. Baza formei de U atinge direct suprafata procesorului, asadar caldura este distribuita intr-un mod foarte eficient catre lamele, pentru racire cu aer. Un asemenea cooler se poate achizitiona de la 60Lei in sus (TVA inclus) si poate raci in principiu procesoare de pana la 130W TDP (ventilatorul poate deveni galagios peste 90W).


Coolerele mai scumpe, bazate pe mai multe heat pipe-uri (sau pe heat pipe-uri de grosime mai mare, 6mm vs. 8mm) pot raci procesoare de pana la 300W (un prag atins doar in caz de overclock serios). Aceste coolere pot costa intre 100 si 500 Lei, in functie de complexitate si optimizare.

2.2. Cooler bazat pe vapor chamber + heat pipes (optional) + lamele aluminiu


Acest tip de cooler a fost introdus recent, si functioneaza pe acelasi concept ca heat pipe-urile, adica evaporare-condensare, dar intr-o alta forma, mare si plata. Singura complicatie in proiectare a fost necesitatea structurii interioare de rezistenta, fara care centrul ar ceda la presiune (de exemplu cand il montam pe procesor).


Vapor chamber-ul (camera de vapori) aproape in fiecare caz alcatuieste baza coolerului, pentru a distribui eficient caldura pe o suprafata mare, de unde poate fi preluata mai eficient de lamele de aluminiu/cupru si/sau heat pipe-uri.

Deocamdata nu sunt foarte multe coolere, bazate pe acest concept, disponibile in magazine. Majoritatea lor vin pre-montate pe diferite placi video, unde fiecare grad conteaza foarte mult.

3.1. Cooler pe baza de circulare lichid: pompa + tevi + 2 x radiatoare cu lamele aluminiu/cupru

Acest tip de cooler liquid AIO (all in one) a devenit destul de accesibil, costand intre 250 si 700 Lei. Vine gata asamblat, plin de lichid, deci trebuie doar montat pe procesor si carcasa. Cel mai ieftin model poate raci procesoare cu pana la 250W TDP, insa introduce sursa noua de zgomot: pompa de circulare. Pompa poate fi mai zgomotoasa ca toate ventilatoarele si hard diskurile din sistem.


Radiatorul mare cu ventilator este practic o versiune mai mica al radiatorului de sub capota masinii, insa radiatorul montat pe procesor este mai avansat, cu canale micro, pentru a transmite eficient caldura catre apa, care este pompat prin canale.

3.2. Cooler pe baza de circulare lichid: personalizat


Acest tip de sistem de racire are acelasi componente ca solutiile AIO, dar noi trebuie sa-l configuram, cum vrem. Se pot raci placile video, mai multe procesoare, chipsetul, hard diskuri ... in acelasi sistem. Ne putem juca cu directia fluxului, putem lega componentele in mod paralel sau in linie, putem colora lichidul ...etc. In functie de talent, sistemul de racire poate sa arate foarte spectaculos, un aspect important la calculatoarele scumpe de gaming si/sau workstation.

Singura problema serioasa cu sistemul de racire personalizat este ca la noi in tara nu se prea gasesc componente, iar firmele care comercializeaza asa ceva, au preturi extrem de mari (comparat cu preturile din SUA).

 Concluzii: 

  • Cei cu buget redus, sa foloseasca coolerul stock, cu care vine procesorul.
  • Cei care au probleme cu temperatura procesorului, sa-si schimbe coolerul pe unul cu pastila de cupru sau heat pipes
  • Gamerii si overclockerii sa aleaga exclusiv dintre coolerele cu heat pipes
  • Entuziastii, care nu stiu pe ce sa cheltuiasca banii, sa-si cumpere coolere pe baza de lichid, obtinand astfel cateva (1-5%) procente extra de overclocking


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu